Gateway multi-protocol pentru automatizare deschisa in cladiri inteligente (OPENBMS)
Competitie UEFISCDI Cecuri de Inovare 2017
PN-III-P2-2.1-CI-2017-0484
Rezumat: Proiectul propune proiectarea si dezvoltarea unui sistem hardware-software pentru integrarea si agregarea datelor de la subsistemele inteligente de monitorizare si conducere existente in cladirile inteligente. Prin exploatarea instrumentarii dense a cladirilor moderne, cu retele extinse de senzori, contoare inteligente, echipamente de conducere si magistrale de comunicatii, va fi dezvoltat un gateway multi-protocol ce va permite comunicatia eficienta cu actualele solutii comerciale, tip BMS (Building Management System), folosind biblioteci si utilitare open-source si un sistem de gestiune a datelor adecvat, bazat pe profiluri SMAP. Este vizata in special interfatarea cu echipamente specifice prin protocoale de tipul: BACnet/IP, OPC client, Modbus TCP, EIB-KNX/IP, LonWorks, SNMP. Obiectivul principal al proiectului este de a permite automatizarea deschisa in cladiri inteligente ce va sustine implementarea unor strategii avansate de conducere, de tipul controlului predictiv al sistemelor HVAC, prin agregarea majoritatii datelor disponibile de la subsistemele eterogene existente in cladire: instalatii termice, control acces, securitate etc. Rezultatele proiectului vor fi analizate in laborator si prin implementarea sistemului intr-o cladire moderna, cu evaluarea cantitativa si calitativa a impactului pentru ocupantii cladirii si administratori. Tinand cont de concentrarea pietei prin solutii BMS proprietare, sistemul propus a fi dezvoltat prezinta un potential de piata ridicat, ca solutie inovativa de automatizare deschisa a cladirilor, ce va creste competitivitatea pe piata a beneficiarului in oferirea de solutii tehnologice de nivel inalt. Pe baza datelor agregate la nivelul gateway-ului multi-protocol si a infrastructurii de management a informatiilor asociate, se vor putea dezvolta module software: managementul energiei, interfete de vizualizare, aplicatii mobile si alte servicii de tipul mentenantei predictive, cu valoare adaugata inteligenta semnificativa.
Beneficiar:AVITECH CO. SRL.
Obiectivul general: Obiectivul general al proiectului este proiectarea unui gateway multi-protocol pentru integrarea echipamentelor de monitorizare și conducere ale diferitelor subsisteme funcționale dintr-o clădire inteligentă. Acesta va permite tranziția către un concept de automatizare deschisă a clădirilor, ca suport pentru noi produse și servicii cu valoare adăgată mare.
Rezultate estimate: Rezultatele estimate ale proiectului, cu impact direct la beneficiar, constau în extinderea gamei de produse și servicii cu înalt nivel tehnologic, bazate pe ultimele dezvoltări: comerciale, open-source și provenite din lumea academică, din domeniul ICT, aplicabile pentru automatizarea clădirilor. Aceasta va conduce la creșterea numărului de locuri de muncă de înaltă calificare și dezvoltarea unor noi modele de afaceri bazate pe servicii cu valoare adăugată ridicată.